Aproape de final

                          Salut tuturor! Cum am mai spus, vă scriu atunci când pot... Și iată un alt moment oportun pe care nu vreau să-l ratez!
                          În primul rând, vreau ca voi să știți că aproape am scăpat din cercul vicios al testelor și al ascultărilor... Spun "aproape" fiindcă mai trebuie să dau un test la istorie săptămâna viitoare și pentru că aștept rezultatul testului la logică. Și ar trebui să fiu ascultat o dată la biologie...
                          În fine, sunt fericit deoarece am reușit cu bine să prezint jocul alături de colegele mele. Cu această ocazie am văzut ce au făcut și ceilalți și recunosc că unele jocuri create m-au fascinat prin modul în care au fost create: PAC-MAN, Flappy Bird,  Pong, chiar și X & 0 s-au ridicat
mult peste așteptările mele.
                          Mi-a plăcut ceea ce am văzut la jocurile colegilor mei și chiar m-au determinat să încerc să lucrez mai mult vara aceasta la un joc bazat pe o idee de-a mea.
                          Între timp, se vede că se apropie vacanța: nici măcar domnul profesor de matematică nu mai este așa de entuziast când vine la oră. E clar: TOATĂ LUMEA VREA VACANȚĂ!
                          "Mi se pare corect!"

Sper să nu...

                                 Salut tuturor! Pentru început aș vrea să știți că viața mea de licean se complică din ce în ce mai mult; sunt destul de multe lucruri de făcut pentru a-mi strica mediile pe ultimele 2 săptămâni de metri ce mă desparte de vacanță... Eu mă străduiesc să nu se întâmple asta, deocamdată reușesc, ceea ce e ok.

                                Astăzi, de exemplu, a fost o zi destul de bună până când ultima oră a venit pe nesimțite. DE CE? Pentru că atunci era timpul să prezentăm un proiect... și nu a decurs prea bine prezentarea. Și din nou: DE CE? Fiindcă nu am reușit să ne ridicăm la așteptările impuse de doamna profesoară. Îmi pare rău mai mult de cei ce au fost victimele nervilor săi decât de faptul că am murit de nervi când am ajuns acasă.

                               Sper ca nici ziua de mâine să nu fie la fel, deoarece mâine e ziua cea mare: Mâine prezentăm jocul la informatică. Am reușit să realizez meniul, câteva nivele și am reușit și să rezolv o mică problemă tehnică a algoritmului. 

                               Ca să nu mai vorbim că vineri dăm test la geometrie... și la logică... și suntem ascultați și la biologie. Da, mai spuneți-mi voi mult că viața e frumoasă...Mințiți-vă singuri!

                               Mă simt îndreptățit să oftez. Și întrebarea pe care mi-o pune domnul profesor de matematică atunci când oftez, "Greu, nu?", admite un răspuns cât se poate de afirmativ.

                               De aceea vă postez așa de rar... Eu acum încerc să scap cât mai elegant din acest cerc vicios al testelor, ascultărilor și încerc să mai și trăiesc în același timp.

                               Deci vă spun "Noapte bună!" și ne auzim după această săptămână (cred...sper...dacă mai trăiesc după ea!)

                              

                                      

"Unde să ne mai ascundem?"

                        Blogul de azi îl voi începe astfel: "Bună seara, și bine v-am găsit, dragii mei!" Evident că a trebuit să treacă din nou o veșnicie pentru a vă scrie din nou...
                        Vă salut din Iad: e călduț aici, ce pot să zic... Mă simt atât de bine, încât aș vrea să mor... E sfârșit de semestru: diREKT 100 proiecte (că doar nu există alte metode de a lua note, nu?), timp scurt, multe teme, mult de învățat, puțin timp de trăit.
                        Îmi pare rău că versurile lui Cheloo au devenit realitate: "Unde să ne mai ascundem / Când fugim de noi / În jur e pace, nu-mi place / În suflet port un război"...
                        Totul e un cer înnorat pentru mine. Însă există momente în care Soarele reușește să străpungă cu razele sale acea întunecime și mai apar și momente vesele în viața mea de licean!
                        De exemplu, ieri a fost 1 IUNIE: ziua Copilului. Am primit bomboane de la majoritatea profesorilor, ceea ce mi s-a părut foarte drăguț. La engleză am vorbit despre copilărie și am fost nevoiți să compunem o poezie legată de CHILDHOOD! Cu "step by step"-ul lui Vlad, cu ultima strofă a lui Mihai, cu 2 versuri de-ale lui Răducu și cu restul de 80% al meu, am compus următoarele versuri: "I will always want to be a child / To keep this little part of mine: / No worries and no stress / Only curiosity and happiness! / A child will never rest / He will always see the best / He explores step by step / With an angel on his back. / Forgiveness, honesty and love,/ We all should remember to see in this way / The world!" (Se vede că ascult PARAZIȚII, no?)
                       Jocul de la informatică începe să prindă formă, fiind aproape gata, ceea ce mă face fericit! Rămân de rezolvat micile detalii de design, dar asta e altă căciulă...
                       Îmi pare rău că vă scriu atât de rar, dar e greu... de aici, din Hell, semnalul nu e prea bun. Cum prind o ocazie, vă mai scriu câte ceva. Eu încerc să scap din el. Urați-mi succes!