După o luuuuungă vreme...

                          Buna ziua si bine v-am regasit, dragii mei! A trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai auzit si-mi pare rau ca nu am mai scris pe blog. Intre timp am ajuns in clasa a X-a(nu, nu am ramas repetent), lasand in urma o vara calduroasa plina de amintiri ce mi-a dezvaluit un nou drum in domeniul informaticii; si anume crearea jocurilor.
                          Vara trecuta am reusit sa creez de unul singur de la 0 un joc de calculator(ce trebuie sa recunosc, e mai mult pentru copii) pe care l-am numit "Carrot Rush". E primul joc cu grafica lucrat 100% de mine:

Carrot Rush

                             N-o sa va plictisesc cu alte detalii tehnice ale jocului, ci voi trece direct la zi: momentan trec prin niste momente destul de grele deoarece sunt cautat de FBI-ul liceului din cauza infractiunilor pe care le-am savarsit si pentru care nu am platit inca. Pe scurt, trebuie sa termin un nou joc ce reprezinta teza la informatica pe tema TURNURILOR DIN HANOI(nu voi pune aici poze deoarece e top secret si ar fi nasol ca jocul meu sa fie compromis; vreau sa fie o surpriza pentru toti), sa fac 12 proiecte in Excel, sa lucrez o fisa la matematica si... SA TRAIESC PE LANGA ASTA.
                           Intr-un cuvant, asta sunt eu in momentul de fata:

                           Dar deoarece sunt un revolutionar prin definitie, sunt sigur ca voi putea intoarce, la fel ca El Mariachi, fiecare pistol impotriva celui ce ma tinteste si vrea sa-mi tulbure linistea, mai ales ca nimeni si nimic nu ma poate opri din a face ceea ce iubesc cel mai mult: sa ma plimb cu bicicleta.



                     Cam atat va pot spune deocamdata, fiindca am vazut niste agenti FBI patruland prin zona... Trebuie sa fug, fiindca n-as vrea sa fiu prins(Cine ar vrea sa fie prins, mai bine zis?).

Aproape de final

                          Salut tuturor! Cum am mai spus, vă scriu atunci când pot... Și iată un alt moment oportun pe care nu vreau să-l ratez!
                          În primul rând, vreau ca voi să știți că aproape am scăpat din cercul vicios al testelor și al ascultărilor... Spun "aproape" fiindcă mai trebuie să dau un test la istorie săptămâna viitoare și pentru că aștept rezultatul testului la logică. Și ar trebui să fiu ascultat o dată la biologie...
                          În fine, sunt fericit deoarece am reușit cu bine să prezint jocul alături de colegele mele. Cu această ocazie am văzut ce au făcut și ceilalți și recunosc că unele jocuri create m-au fascinat prin modul în care au fost create: PAC-MAN, Flappy Bird,  Pong, chiar și X & 0 s-au ridicat
mult peste așteptările mele.
                          Mi-a plăcut ceea ce am văzut la jocurile colegilor mei și chiar m-au determinat să încerc să lucrez mai mult vara aceasta la un joc bazat pe o idee de-a mea.
                          Între timp, se vede că se apropie vacanța: nici măcar domnul profesor de matematică nu mai este așa de entuziast când vine la oră. E clar: TOATĂ LUMEA VREA VACANȚĂ!
                          "Mi se pare corect!"

Sper să nu...

                                 Salut tuturor! Pentru început aș vrea să știți că viața mea de licean se complică din ce în ce mai mult; sunt destul de multe lucruri de făcut pentru a-mi strica mediile pe ultimele 2 săptămâni de metri ce mă desparte de vacanță... Eu mă străduiesc să nu se întâmple asta, deocamdată reușesc, ceea ce e ok.

                                Astăzi, de exemplu, a fost o zi destul de bună până când ultima oră a venit pe nesimțite. DE CE? Pentru că atunci era timpul să prezentăm un proiect... și nu a decurs prea bine prezentarea. Și din nou: DE CE? Fiindcă nu am reușit să ne ridicăm la așteptările impuse de doamna profesoară. Îmi pare rău mai mult de cei ce au fost victimele nervilor săi decât de faptul că am murit de nervi când am ajuns acasă.

                               Sper ca nici ziua de mâine să nu fie la fel, deoarece mâine e ziua cea mare: Mâine prezentăm jocul la informatică. Am reușit să realizez meniul, câteva nivele și am reușit și să rezolv o mică problemă tehnică a algoritmului. 

                               Ca să nu mai vorbim că vineri dăm test la geometrie... și la logică... și suntem ascultați și la biologie. Da, mai spuneți-mi voi mult că viața e frumoasă...Mințiți-vă singuri!

                               Mă simt îndreptățit să oftez. Și întrebarea pe care mi-o pune domnul profesor de matematică atunci când oftez, "Greu, nu?", admite un răspuns cât se poate de afirmativ.

                               De aceea vă postez așa de rar... Eu acum încerc să scap cât mai elegant din acest cerc vicios al testelor, ascultărilor și încerc să mai și trăiesc în același timp.

                               Deci vă spun "Noapte bună!" și ne auzim după această săptămână (cred...sper...dacă mai trăiesc după ea!)

                              

                                      

"Unde să ne mai ascundem?"

                        Blogul de azi îl voi începe astfel: "Bună seara, și bine v-am găsit, dragii mei!" Evident că a trebuit să treacă din nou o veșnicie pentru a vă scrie din nou...
                        Vă salut din Iad: e călduț aici, ce pot să zic... Mă simt atât de bine, încât aș vrea să mor... E sfârșit de semestru: diREKT 100 proiecte (că doar nu există alte metode de a lua note, nu?), timp scurt, multe teme, mult de învățat, puțin timp de trăit.
                        Îmi pare rău că versurile lui Cheloo au devenit realitate: "Unde să ne mai ascundem / Când fugim de noi / În jur e pace, nu-mi place / În suflet port un război"...
                        Totul e un cer înnorat pentru mine. Însă există momente în care Soarele reușește să străpungă cu razele sale acea întunecime și mai apar și momente vesele în viața mea de licean!
                        De exemplu, ieri a fost 1 IUNIE: ziua Copilului. Am primit bomboane de la majoritatea profesorilor, ceea ce mi s-a părut foarte drăguț. La engleză am vorbit despre copilărie și am fost nevoiți să compunem o poezie legată de CHILDHOOD! Cu "step by step"-ul lui Vlad, cu ultima strofă a lui Mihai, cu 2 versuri de-ale lui Răducu și cu restul de 80% al meu, am compus următoarele versuri: "I will always want to be a child / To keep this little part of mine: / No worries and no stress / Only curiosity and happiness! / A child will never rest / He will always see the best / He explores step by step / With an angel on his back. / Forgiveness, honesty and love,/ We all should remember to see in this way / The world!" (Se vede că ascult PARAZIȚII, no?)
                       Jocul de la informatică începe să prindă formă, fiind aproape gata, ceea ce mă face fericit! Rămân de rezolvat micile detalii de design, dar asta e altă căciulă...
                       Îmi pare rău că vă scriu atât de rar, dar e greu... de aici, din Hell, semnalul nu e prea bun. Cum prind o ocazie, vă mai scriu câte ceva. Eu încerc să scap din el. Urați-mi succes!
              

Dupa teză

                          Vă salut! A trecut ceva vreme, no?
            Îmi pare rău dacă nu sunteți mulțumiți de faptul că nu postez zilnic, dar ... nu sunt familiarizat cu "lexemul" ca să nu spun "cuvântul" rutină.
            Astăzi am început o mare temă de a cărei finalitate nu sunt sigur cum va fi...arată bine deocamdată ( sper să nu se întâmple ceva rău pe parcurs :-) ). Și în ce constă această temă? Un joc de calculator.
            Aaaa, ia stați puțin, nu v-am spus că sunt elev în clasa a-IX-a la colegiul "Emil Racoviță" din Iași? Nici că teza noastră la informatică este reprezentată de crearea unui joc? Eii, nu-i bai...tocmai ați aflat!
            Dar acum trebuie să vă spun: "O,o / Am comis-o din nou!" Am uitat să vă povestesc de ce s-a întâmplat cu teza la matematică. Dar o să fiu succint: 10 (vă rog, nu aplaudați că mă faceți să roșesc :-) )
            Și acum să revin la ceea ce spuneam la început: astăzi m-am întâlnit cu Clara și Valentina (colegele mele de echipă) pentru a începe teza la informatică. Totul a decurs destul de bine, reușind să "desenăm" un labirint și să facem un element să se miște...nu pare prea mult pentru voi, dar pentru noi e un pas MARE.
           Deocamdată atât pot să vă spun. Mulți vă întrebați de ce nu m-am prezentat... E suficient să știți că mă numesc Tudor Onofrei. Restul din mine îl veți descoperi singuri ;-)
         

Inainte de teză

       
                   Cred că cele mai frumoase momente din viața unui licean sunt... evident: tezele. Acum sunt sigur că veți răspunde la fel ca profesorul meu de matematică: "Sigur că nu!". Poate pentru că aveți dreptate: această perioadă este frumoasă până începe. :-) Pentru mine e destul de chinuitoare și stresantă... prea mult suspans, prea mult stres, prea multe emoții pentru câteva foi scrise care-ți vor decide soarta școlară...
                   E clar ce am făcut după ce am ajuns acasă de la școală. Da, am mâncat și m-am culcat; formulele mai pot aștepta cuminți între paginile caietului până mă trezesc pentru a le repeta. În plus, cred că am reușit să le rețin dacă mă gândesc că am lucrat destul de multe exerciții unde le-am aplicat... În fine, totuși să fiu sigur... le voi repeta puțin...vreau să-mi maximizez șansele pentru o notă mare, și fac asta pentru că nu mai vreau să-l văd pe domnul profesor cum împarte tezele și, când ajunge la teza mea, să întrebe: "Tinere-Onofrei \ Zece când mai iei?"
                   Nu am emoții...nu acum. Dar mâine sigur voi avea câteva care (cred eu) că vor trece, pentru că altfel voi fi cel mai probabil stresat, și n-aș vrea să spun că "Am reușit, m-am relaxat \ În ultimul hal"...
                   În orice caz, sper ca mâine să nu fiu părăsit de puterea de hitman, și pentru a fi sigur, mă duc să-mi "lustruiesc armele". Ne auzim mai târziu...cel mai probabil, mâine după teză ;-)